faranori

Probabil vei fi la fel de uimit ca si mine la citirea acestor randuri -
de altfel, nici eu nu mai stiu de ce iti scriu. E`adevarat, pana acum
eram increzatoare in  propriile`mi forte; azi, acum, totul imi pare
ilogic, lipsit de sens. Eu nu`mi mai apartin, nu mai sunt fiinta, ci
obiect. Ocup primul loc in orgoliul prietenilor mei, si ultimul in
stima lor. Acum nu pot avea decat o singura fericire si anume, ca asa
plina de prieteni cum am fost mereu, sa reusesc sa ma departez de tot
si sa`mi canalizez toata atentia asupra propriei mele persoane, desi
m`am considerat dintotdeauna a`mi fi cea mai buna prietena. Eu, care nu
vreau sa`mi ingadui sa`mi impartasesc sentimentele si sa`mi compatimesc
situatia si care am orgoliul de a nu comunica nimanui ceea ce traiesc,
realizez acum ca e doar o parte din mine. Eu -azi- nu ma mai ruinez, nu
ma mai inchid in mine; tocmai de aceea am decis, poate, sa`ti scriu.
Da! Gust fericirea cu graba, ca si cum as presimti ca fericirea mea nu
are nici un viitor. In cazul meu, insa, totul s`a petrecut cu o viteza
infioratoare, care ma face sa cred ca nimic nu mai e la fel si totodata
identic. Am avut parte de cateva zile grele; de curand, in urma vizitei
la doctor, am aflat ca voi revedea Timisoara -  si stii cat de mult imi
lipsea -, dar circumstantele sunt total nepotrivite. Ti`am povestit si
in alte ocazii despre durerea mea de picior; ei bine, se pare ca in cel
mai rau caz va trebui sa ma operez, iar in cel mai bun, voi ramane cu
un fel de "a 2a glezna" la picior – total inestetica – Intelegi, deci
ca sunt stapanita – impropriu spus – de un sentiment de angoasa, care
incet, incet se transforma in frica. Si totusi, a`ti da amanunte despre
noua mea viata – spun noua pentru ca multe s`au intamplat in aceste
cateva zile- ma gandesc ca te`ar plictisi. Ti`e cunoscuta, probabil,
acea uitare totala de sine, izvorata dintr`o iubire puternica,
increzatoare, impartasita, in fata careia cei neiubiti se simt
vietuitoare inutile in creatiune. Si desi regreti ca in trecut ai
impartasit poate prea mult din aceasta iubire, fara sa realizezi ca nu
ai si primit`o, nu te poti stapani; inca mai imparti acelei persoane
particule din inima ta, si nu vezi cum ar fi cu putinta ca pe viitor sa
strangi o alta mana decat aceea pe care ai strans`o mai ieri in mainile
tale. Creierul nu admite nici un efort, nici macar amintirea, nimic din
ce l`ar putea distrage de la unicul gand cu care se hraneste fara
incetare. Existenta nu mai inseamna decat implinirea reiterata a unei
dorinte continue, sufletul nu mai e decat vestela cu misiunea de a
intretine focul sacru al iubirii. Si totusi, incep sa ma tem ca`ti
devin si tie o povara. N`am cerut, oare, si`asa prea mult de la tine?
Amintirea trecutului, plin de bucuriile gustate alaturi de tine, m`a
sustinut impotriva singuratatii prezentului. Cu iuteala vantului sau a
vulturului care se intoarce la cuib, m`am reintors la tine, am
strabatut distanta ce ne desparte. Flacarile lumanarilor n`au palpait
cumva pe acolo? Taciunii din vatra n`au trosnit? Nu te`au tinut
urechile? Lucrurile astea, le scriu pentru tine. Numai tie as indrazni
sa`ti spun ce bine si ce rau ma asteapta, rusinandu`ma si de unul si de
celalalt. Pentru mine, binele este tot la fel de rar pe cat ar trebui
sa fie raul. Nu fii ingrijorat in privinta mea. Daca prezentul e rece,
gol, marunt, viitorul e azuriu, bogat si stralucitor. Astazi, m`am
simtit aproape fericita. Nu semanam noi cu pasarile codrului,
cantandu`ne firea intreaga, dar ascunzandu`ne de privirile oamenilor?
Ti`am scris acum in speranta ca legatura noastra va redeveni ce a fost
odata. Eu, eu m`am mutat in alta lume. Aici, intr`adevar, totul e
spectacol, comparatie, invatatura. O lume in care orice albina isi are
fagurele, in care orice suflet isi gaseste hrana dupa care tanjeste.
Asa ca, daca acum sufar, nu ma caiesc de nimic. Iubirea noastra nu e o
legatura obisinuita; tu ma iubesti pentru ca sunt, iar eu… Nici nu
stii cat te iubesc!