faranori

   Stupid, post`ul anterior spune clar "blog inchis" .

 

   Da, cred ca am revenit.  Nevoia permanenta de a scrie si de a`mi elibera sentimentele undeva unde stiu ca e posibil sa se regaseasca alte sute de oameni, a fost prezenta in mintea mea timp de cateva saptamani. Si iata`ma din nou, scriind, povestindu`mi viata. Si cum am decis acum ceva vreme, nu ma voi mai folosi de acea masca, voi fi eu. Amelia, incantata.  – pornim impreuna pe un drum nou. Do you wanna run away together?! -

   Ma simt noua. Dar nu ma simt prea bine, trebuie sa recunosc. Intalnesc in fiecare dimineata, cand ma trezesc, o imagine oglindita pe "peretele" stabilit intre mine si realitate. Sunt eu, dar nu ma simt aceeasi. Aceeasi insemnand un zambet. Care lipseste. De cele mai multe ori.  – chiar ii duc lipsa. -

   Azi am intrat oficial in vacanta, vacanta aia pe care o astepti dupa un semestru scolar, care din punctul meu de vedere, a fost groaznic, dar care a fost inchis. Bine sau rau, e inchis; de azi nu exista pentru mine. Si vorbind de existenta, azi mi`a trecut iar prin minte gandul ala negru care acum cateva luni era rezolvarea, scaparea, sau cum naibii s`o numi. Azi am vrut din nou, dupa atatea luni, sa nu exist. Si oarecum am reusit s`o fac, si abea azi am realizat ca fac asta de ceva vreme chiar. Sunt destui oameni pentru care eu nu exist. Care m`au uitat, sau poate eu i`am uitat pe ei – si daca am facut asta, imi cer sincer scuze. Ipocrita sau nu, nu`mi pasa daca ma luati in seama. Da, sunt paranoica. Fac dialog prin monolog. – sau oameni pe care nici macar nu`i cunosc, nu ma cunosc, si iata, putem trai unii fara ceilalti. 

   Exista atatea modalitati prin care putem lua legatura cu restul lumii si daca intr`adevar vrem sa ne facem prieteni noi, asa cum sustinem multi dintre noi, de ce nu actionam? Pana la urma, nu are cum sa fie atat de greu. Suntem cu totii oameni, nu? Sau poate ca avem si extraterestrii printre noi – gandul nu ma inspaimanta, sincera sa fiu. -  Dar pana la extraterestrii, diavoli, demoni, monstrii, psihopati si toate cele, unde sunt oamenii? Cum se face ca vrem sa ne facem cu totii auziti, ascultati, dar nimeni nu striga dupa "ajutor". Ne inchidem in custi, ca niste salbatici. Slabatici! Da, asta suntem; oameni cu ganduri restranse in cutia craniana, ca intr`o cusca a mortii. Nu se moare din a spune adevarul, din a cere ajutor, sau din a recunoaste ca iubesti.

   Azi mi`am invins temerile. Eu, am strigat dupa ajutor. Si a venit de indata. Tu ce vei face?!     – Lie in the sound. Music has our answers. –  

 

 

[ P.S.  :  Everybody wants to be special here. They call your name out loud and clear. Here comes a regular. Call out your name. Am I the only one here today?! ]